Locuinta pentru cei 5 copilasi din moara

de Claudia Radu-Caruntu
Adauga la favorite
3806
vizualizari
520 lei
din 23,500 lei
Rotbav, Județul Brașov
Este povestea mea, femeie abandonată, cu 5 copilași aflați la început de drum și lupt pentru un acoperiș deasupra capului...

Initiator proiect

1 proiect

Mă numesc Claudia și sunt mamă a 5 copilași, soție abandonată de soț iresponsabil, de oameni și de autorități...

Provin dintr-o familie foarte săracă, am fost abandonată în adolescență, de fapt, pasată între mamă și bunică până am ajuns în stradă. În timp, singură am rezistat multor greutăți și multor vicii actuale, nu beau și nu fumez, am încercat să-mi fac o familie, iar astăzi îngrijesc cum pot de copilașii mei. M-am adăpostit acum 6-7 ani într-o moară părăsită din satul Rotbav, comuna Feldioara, județul Brașov. Moara în sine e mult spus, e mai mult un focar de infecție, pereți putrezi și mucegăiți, acoperiș găurit, podea din scânduri vechi de lemn care stau să crape atunci cand faci un pas. De curent electric sau apă potabilă nici nu poate fi vorba. Drept frigider ține loc „beciul”, care de fapt este o cameră inundată cu apă ce se scurge din pereții plini de igrasie. Geamuri sau uși? Nu există asa ceva, au ramas doar ramele.

Dănuț, cel mai mare dintre copii imediat va păși pentru prima dată la școală. În anii următori frățiorii mai mici îl vor urma. Din păcate, toți copilașii au probleme de sănătate și necesită tratamente lunare.

În momentul de față trăiesc doar din alocațiile copiilor și ajutorul social, un total de 640 lei, iar soțul meu iresponsabil din păcate nu le plătește nici măcar pensia alimentară. Am fost angajată în mai multe locuri, am încercat să termin studiile prim programul A doua șansă, știu să scriu și să citesc. Nu mă pot angaja pentru moment pentru că nu are cine îngriji de cei mici, nu am bani nici ca să fac naveta în Brașov... nici nu are cine să mă spijine moral, darămite financiar...

Tot ce-mi doresc este un acoperiș deasupra capului, unde să le pot oferi copiilor măcar condițiile minime de trai pentru educația lor. Dat fiind că vine toamna și anotimpul rece, e puțin probabil să se reusească în acest moment  cumpărarea unui petec de pământ și construirea unei căsuțe, neavând în prezent niciun ban.

În prima fază aș avea nevoie măcar de o cameră închiriată în comuna Feldioara ca să le pot asigura copiilor condițiile minime de igienă, trai etc., iar dupa trecerea iernii se va putea achiziționa/construi.

Costuri chirie/utilități:

  • 10 luni (septembrie-iunie) x 600 lei = 6000 lei
  • Teren: 500 mp x 35 lei = 17.500 lei

Materiale de construcții (există o promisiune verbală din partea unei fundații)

Construcția în sine, probabil se va ridica cu ajutorul oamenilor voluntari...

Va mulțumim anticipat pentru timpul și sprijinul acordat!

Detalii despre evoluția cauzei pot fi găsite și pe pagina Viitor pentru Claudia de pe Facebook.