Impreuna pentru Dorothy

de Alina Raluca Vulpe Bordeanu
Adauga la favorite
2150
vizualizari
0 lei
din 50,000 lei
Sighișoara,

Initiator proiect

1 proiect

 

       

Cu greu si dupa o lunga munca de lamurire cu mine insami, am decis sa scriu aceste randuri si sa ingadui celor care doresc sa intre in camara sufletului meu…

 

Numele meu este Alina, am 39 de ani si ma consider o sotie si o mama fericita – ca toate mamele din lume, de altfel. Pana nu demult ne consideram o familie obisnuita, cu o viata relativ normala, cu plusurile si minusurile aferente rutinei sau deciziilor zilnice, pe care eu si sotul meu le luam fara sa ne gandim prea mult ca orice alegere are un pret. Alergam dupa iluzii din dorinta de a ne oferi unul celuilalt o viata frumoasa si speram ca mai tarziu sa ne bucuram de premiul cel mare.

 

In  2001, Dumnezeu ne-a binecuvantat cu o fetita sanatoasa pe care am numit-o Dorothy si care a confirmat pe deplin insemnatatea numelui: Dar de la Dumnezeu! Uneori imaturi sau stangaci, ne-am straduit sa o crestem cu credinta in Dumnezeu, cu dragoste si respect pentru cei din jur.

 

Cand a implinit 8 anisori, am invatat impreuna ca viata iti poate fi data peste cap intr-o fractiune de secunda si ca noi nu avem nicio putere asupra ei in timp ce alergam in urma ambulantei cu care sotul meu era transportat la spital, in urma unui infarct. Din fericire, medicii ne-au asigurat ca totul este sub control, asa ca, dupa ce ne-am tras sufletul, am inceput sa facem schimbari in viata, in alimentatie, ne-am revizuit prioritatile si am incercat sa ne linistim, spunandu-ne ca pericolul a trecut.

 

Trei ani mai tarziu insa a venit al doilea infarct. M-am scuturat din nou, m-am ridicat si mi-am spus: „Sunt tare! O sa fie bine!”. Si de data aceasta medicii ne-au oferit indicatii si sfaturi despre cum sa evitam un al treilea infarct. Nu anticipam in acel moment ca mai aveam nevoie de multa putere si rabdare, fiindca aceea nu era nici pe departe cea mai grea incercare din viata noastra.

 

La scurt timp dupa aceea, in septembrie 2014, scenariul avea sa se repete, dar cu alt protagonist. Sirenele ambulantei urlau din nou, iar medicii aleargau in timp ce eu imi tineam copilul in brate si ma rugam la Dumnezeu sa le dea intelepciune ca sa poata pune un diagnostic corect si sa poata gasi un tratament eficient.

 

Faptul ca suspectam un cancer de colon, experienta dezamagitoare a unui diagnostic gresit, sistemul sanitar deficitar si anevoios, lipsa de empatie a medicilor si dorinta noastra de a putea face fata nevoilor financiare tot mai mari ne-au determinat sa ne intoarcem in Spania, tara unde mai locuiseram cu ceva ani in urma.

 

Aici, incetul cu incetul, am incercat sa gasim echilibrul intre investigatiile medicale si urmarea unui tratament adecvat, insa intre timp am mai primit o lovitura: mama a fost diagnosticata cu un cancer la san (carcinom triplu negativ inflamator), una dintre cele mai agresive forme de cancer. A urmat un an de tratamente agresive, cu efectele secundare de rigoare, pentru ca in 26 ianuarie 2017, cu inima stransa de emotie, sa aflam ca tratamentul a avut efect si sa ne bucuram impreuna de reusita. O bucurie scurta insa, fiindca a doua zi, pe 27 ianuarie, fugeam din nou cu fetita noastra pe holurile spitalului. O radiografie si un examen tomograf aveau sa ne confirme diagnosticul de care ne temuseram in toti acesti ani. Medicul nu stia cum sa ne dea vestea:

 

– Stiti, ne pare rau dar... Da, copilul dumneavoastra are cancer, un cancer care a debutat cu 10 ani in urma...

 

Nu pot descrie ce urmeaza dupa un astfel de verdict. Respiratia ti se taie, totul in jur se misca cu incetinitorul, nu mai auzi cuvintele medicului, pamantul iti fuge de sub picioare.... dar brusc iti dai seama ca trebuie sa fii tare, acum mai mult ca oricand. Asa ca te intorci la copil si incerci sa disimulezi, sa ii transmiti incredere si speranta... Speranta pe care si tu o nutresti in suflet, dorind sa crezi ca medicii s-au inselat. Dar in incercarea de a cauta cuvinte, putere, sens... se aude o intrebare ca o avalansa, care te loveste direct in suflet:

 

– Mama... Am cancer?

 

– Pai... nu cred. Stai sa vedem...  Imi pare rau...

 

– Si n-o sa ma vindec?

 

– Ba da, sigur ca o sa te vindeci.

 

– Atunci de ce plangi?

 

– Nu plang, nu mai plang, dar nu vreau sa cred... Nu vreau sa accept si sa te vad suferind.

 

Oricat de crud a fost diagnosticul, oricat de puternic socul, nu am putut schimba nimic. Ceea ce a urmat imi era deja familiar: cunosteam drumul spre spital atat de bine, ca puteam sa-l parcurg cu ochii inchisi, pana si medicii ma salutau cand ne intalneam, insa de data aceasta drumul era mult mai lung, mult mai greu si mult mai dureros. Ca parinte, nu esti niciodata pregatit sa accepti acest diagnostic in dreptul copilului tau (Linfom Hodgkin, stadiul II, escrelosis nodular).

 

A urmat un tratament foarte agresiv, care i-a schimbat fetitei noastre trasaturile chipului. In ciuda tuturor acestor incercari insa, nici macar chimioterapia nu a reusit sa stearga zambetul de pe chipul ei. A acceptat cu resemnare fiecare moment dureros, in timp ce noi priveam neputinciosi cum acel venin i se scurgea prin vene si speram ca fiecare picatura sa isi faca efectul si sa ii aduca vindecare. Dupa mai bine de un an insa, nu avem un raspuns 100% pozitiv la tratament. Persista o masa tumorala de 7 cm in mediastin, iar medicii sunt rezervati. Intre timp, am inceput si un tratament alternativ, prin medicina ortomoleculara integrativa, fiindca in astfel de situatii esti tentat sa te agati de orice speranta, oricat de firava. Stim ca Dumnezeu este Marele Medic si ca El ofera vindecarea, insa noi vrem sa ne facem partea, pentru ca nu putem nici macar sa ne gandim ca ar fi mai existat vreo posibila alternativa sau ca nu am facut tot ce s-a putut si a depins de noi.

 

Din pacate, acest tratament nu este acoperit de Casa de Asigurari pentru Sanatate, prin urmare suntem nevoiti sa suportam personal costurile tratamentului, care ajung lunar la 800-900€. Intre timp, a devenit din ce in ce mai greu sa putem acoperi aceasta suma din cauza faptului ca recent am fost diagnosticata si eu cu o boala rara, care imi impiedica locomotia (siringomielia intramedulara). Este vorba despre o formatiune de chisturi care duc la aparitia unor leziuni ale maduvei si ale nervilor, provocand paralizie si atrofie musculara. In curand, voi suporta o interventie chirurgicala, astfel ca vom ramane doar cu o singura sursa de venit.

 

Nu ma pricep sa fac apeluri umanitare... Tot ce pot sa spun este ca noi, ca parinti, am incercat mereu sa ne protejam copilul, sa ii transmitem incredere, speranta si stabilitate, dar sunt nevoita sa recunosc ca ne este tot mai greu sa facem asta. Asadar, daca simtiti si puteti sa ne intindeti o mana de ajutor, ne-ar fi de mare folos pentru a putea sa continuam acest tratament.

 

Va lasam aici si cateva poze cu Dorothy, ca sa o cunoasteti si sa va contagieze cu zambetul ei pur, de copil minunat, dar si contul nostru, in cazul in care sunteti doritori sa ne ajutati si astfel sa scriem finalul acestei istorii impreuna. Un final fericit, speram noi.

 

Va multumim anticipat pentru intelegere si generozitate! 

 

 


Titular: Vulpe Bordeanu Alina Raluca

EUR: RO44BTRLEURCRT0V14486001

RON:RO59BTRLRONCRT0V14486001


Cont pentru Spania

IBAN.ES 7601822081510201562153

Titular: Hilary Dorothy Vulpe Bordeanu

Reprezentant: Dragos Vulpe Bordeanu