Ajutor urgent pentru lucrările agricole de sezon

de Nicu Stan
Adauga la favorite
134
vizualizari
0 lei
din 5,000 lei
Braila,

Initiator proiect

1 proiect

 

Bună ziua , dragi contribuitori , și bună să vă fie inima !

 

Suntem  Vasilica Stan ( 56 de ani ) și Nicu Stan ( 58 de ani ) din localitatea Brăila , din județul cu același nume . Formăm o familie din 1982 și avem împreună două fete , pe Ana-Maria de 33 de ani și pe Cătălina de 31 de ani .

 

Povestea noastră de viață se numără în acel șir de povești tulburătoare și emoționante despre care sute și mii de familii din România pot vorbi din proprie experiență . Cum trecutul nostru este atât de important pentru a ne demonstra caracterul ( nimic nu funcționează mai rapid decât viteza încrederii , după cum spune un autor renumit din domeniul afacerilor ) , atașăm scrisorii noastre un rezumat al cronologiei noastre de până acum :

 

A existat o perioadă în viața noastră de cuplu tânăr , proaspăt căsătoriți , în timpul căreia nu au curs decât lapte și miere , cum se zice . Toate mergeau ca unse și toate erau bune . Am obținut un apartament cu destul de multă ușurință , amândoi aveam slujbe bune la Combinatul din Brăila , apoi au urmat și cele două fete care creșteau sănătoase și cuminți .

 

Ceva s-a schimbat în mersul lucrurilor în momentul în care am decis să fim independenți din punct de vedere financiar , decizie pe care o regretăm chiar și în ziua de azi . Am renunțat la slujbele noastre pentru a deschide un bar în satul de baștină al soțului , în Baltă , fiind convinși în sinea noastră că nimic nu ne-ar fi putut afecta dezvoltarea și bunăstarea , fiind atât de aproape de locurile unde a copilărit soțul căruia întregul loc îi era atât de cunoscut . Nu am avut atunci idee că socoteala din târg nu se potrivește cu cea de acasă , așa cum nici nu am știut că imaginile feerice ale copilăriei care ne urmăresc pe atâția dintre noi nu se mai potriveau cu realitatea actuală a locului . Și chiar dacă am fi fost clarvăzători și tot nu am fi reușit să prevedem toate circumstanțele nefaste și ghinioniste care ni s-au întâmplat și care s-au abătut asupra noastră , evenimente nefericite care au jucat ca o reacție în lanț și care au dus la falimentul nostru , în 1996 an în  care am pierdut apartamentul în care locuiam ca familie fericită în favoarea băncii , unde giraserăm cu casa pentru un împrumut de investiții .

 

S-au schimbat atunci toate lucrurile bune din viața noastră de parcă nici nu au fost vreodată . Dar un lucru bun tot a rămas , în ciuda acestei lovituri și a multor altora care au urmat . Familia noastră a rămas unită , cu toate că , în realitate , am trăit într-o mare măsură separați pentru o perioadă de timp . Acest aspect din povestea noastră s-a datorat faptului că soțul s-a orientat la foarte scurt timp după pierderea casei către munca în Istanbul , Turcia , unde obținuse un serviciu foarte decent și unde își căpătase și un oarecare renume de om harnic , serios , muncitor, sărind să ajute pe toți cei care îi solicitau serviciile . Banii câștigați de el nu erau însă suficienți ca să asigure traiul de zi cu zi al familiei rămase în România , precum și plata chiriei ( metodă de acomodare la care apelaserăm între timp ) , a facturilor , etc. Nu mai zic că ni se părea aproape imposibil să mai strângem bani pentru a achiziționa o nouă casă , având în vedere că nici în ruptul capului nu ne-ar mai fi dat vreo bancă vreun credit ipotecar , cu ultima noastră solicitare eșuată în baza lor de date . Deși și soția lucra , o făcea pe te miri ce și mai nimic , așa că pur și simplu ni s-a părut imposibil să ne redresăm din punct de vedere financiar .

 

Am întrezărit o posibilă soluție care pentru mulți ar putea părea cam drastică abia în toamna lui 1997 , după un an istovitor de muncă și efort continuu din partea amândurora . Nu mai rezistam așa , separați unii de ceilalți , așa că am decis să plecăm toți patru în Turcia , lucru care a însemnat să retragem fetele de la școală . Pur și simplu nu am știut cum să rezolvăm problema în alt mod , fără să nu ne abandonăm copiii , lăsându-i în grija rudelor de acasă ! În ruptul capului nu a fost niciunul dintre noi de acord cu acest compromis , așa că am tras toți patru aer adânc în piept ca să ne încurajăm și ca să ne îmbărbătăm unii pe ceilalți . Ne-am făcut curaj și am plecat împreună în octombrie 1997 .

 

Pentru că trăiam acum împreună în condiții favorabile nouă la hotelul unde lucram amândoi , fără să mai risipim banii în toate părțile , am reușit să strângem suficienți bani într-un an cât să ne permită achiziționarea unei locuințe modeste la întoarcerea în România . Nu am putut lua decât o cămăruță în vechiul cămin al Șantierului Naval Brăila care nu avea baie și bucătărie , utilități pe care le-am improvizat pe holul camerei ( fiecare de nici 1mX1m ca suprafață ) și care ne-au asigurat un trai și condiții de viață extrem de modeste , până în toamna anului 2003 , când ne-am hotărât să ne mutăm de acolo în regim cu chirie într-un apartament cu două camere .

 

Fetele noastre erau deja amândouă la liceu , iar studiul lor necesita mai mult spațiu , mai multă liniște și mai multă concentrare , lucruri de care nu beneficiau când traiul nostru se desfășura în comun , într-o singură cameră .

 

Este deja 2019 , iar familia noastră continuă să trăiască cu chirie , deși bunul Dumnezeu a binevoit să întindă mâna către noi ca să ne putem cumpăra o casă bătrânească la țară în iarna lui 2018 . Pentru ca acest lucru să se întâmple am obținut un credit bancar pe 5 ani , credit care ne menține viața în limitele extreme ale traiului modest .

 

Am ajuns în acest punct al poveștii noastre sperând din toată inima că nu v-am dat impresia că ne-am plâns de soarta potrivnică și de ghinioane . Mulțumim în fiecare zi bunului Dumnezeu că ne-a ținut uniți , tari și cât de cât sănătoși pe amândoi ca să le putem duce și face pe toate , fără să ne pierdem mințile sau chiar și cumpătul unul față de celălalt , față de semenii noștri și față de societate .

 

Din anul în care Turcia și-a închis porțile pentru români , ne-am confruntat din nou cu o criză în mintea noastră , neștiind ce să facem , unde să ne ducem și ce să lucrăm ca să fie bine . Cu chiu , cu vai am pus bazele unei afaceri , comerț cu legume-fructe la tarabă , în una din piețele locale , după care ne-am mutat sediul într-un Angro mai aproape de casă , ceea ce-mi permitea să mai veghez și asupra fetelor , nu numai asupra negoțului . Această afacere ne-a asigurat un venit potrivit , fără să ne scoată cu adevărat din clasa de jos , unde ne situam de la pierderea vechiului apartament . Poate că istorisim aceste lucruri folosind termeni cam exagerați , considerându-ne săraci , când știm cu siguranță chiar și în persoană cazuri ale unor familii aflate într-o poziție mult mai delicată față de cea în care am fost noi de-a lungul vieții . Nu contestăm că multe alte persoane au o mult mai mare nevoie de ajutor , neavând un acoperiș deasupra capului de niciun fel sau mâncare de pus pe farfurie copiilor sau lemne de pus în sobă iarna . Mulțumim bunului Dumnezeu că ne-a ferit de astfel de situații . Problema noastră constă în faptul că nu am mai revenit la linia de plutire după ce am pierdut vechiul cămin . Nu mai scăpăm de datorii pe care le acumulăm an de an pentru a ne susține afacerea , ceea ce ne face să trăim mereu pe minus , într-un stres continuu . .

 

Am schimbat domeniul de activitate în jurul anului 2002 , când un cunoscut de familie ne-a propus să ne asociem cu el pentru a pune bazele unei grădini cu legume și zarzavaturi într-o localitate din apropierea Brăilei . Am acceptat cu dragă inimă această propunere , mai ales pentru că afacerea de la tarabă fusese pusă pe pauză după ce Angroul în care ne desfășuram activitatea fusese închis . Acest lucru a afectat numeroase alte familii din Brăila la momentul respectiv . Mulți au fost nevoiți să se reprofileze sau să renunțe complet la afacerile lor . Desigur că am fi putut căuta o altă tarabă în altă piață , dar cum acest cunoscut a apărut în viața noastră chiar în acea perioadă , am luat acest lucru drept un semn bun și am acceptat să ne asociem în domeniul agriculturii .

 

Cum nu aveam pic de experiență nici noi , nici el , asocierea noastră a fost un eșec , motiv pentru care am decis să ne separăm după un an , rămânând în relații amiabile . Noi am continuat să lucrăm pe această linie în schimb , deși primii ani au fost imposibil de suportat , neavând experiență în domeniul agriculturii . Chiar și după atâția ani munciți la ferma noastră și încă mai facem greșeli , mai ales în privința prognozelor legate de buget , de producție și de profit . Am învățat de la an la an să ne perfecționăm și să ne îmbunătățim culturile și tehnologiile pentru ca rezultatul să fie unul bun atât pentru noi , cât și pentru clienții noștri . Am câștigat de-a lungul anilor simpatia , respectul și încrederea piețarilor locali , dar și un oarecare renume , ca un fel de brand , din cauza faptului că produsele noastre sunt foarte bune din punct de vedere calitativ . Soțul este cunoscut la piață drept ”Nicu Mărar” , în timp ce soției i se spune ”Doamna Nicu Mărar” . În fapt , clienții noștri fideli ne spun cu fiecare ocazie că marfa noastră pur și simplu se vinde la piață și că le poartă noroc , fapt care pentru noi este deosebit de măgulitor  , ceea ce ne determină să ne ambiționăm și mai mult pentru a reuși să satisfacem cerințele cumpărătorilor noștri .

 

Avem în arendă 6 hectare de pământ și câțiva muncitori care lucrează cu noi de foarte mulți ani . Toate resursele noastre pentru a întreține ferma și bunul mers al lucrurilor sunt extrem de limitate , deși anul de producție este satisfăcător în general . Acest fenomen se datorează faptului că începem absolut fiecare an , de când am demarat grădina , cu datorii la bancă , la producătorii și comercianții de semințe ,  ca și la comercianții de echipamente agricole sau la prestatorii de servicii , în special în timpul aratului și semănatului . Plata tuturor acestor credite ajunge la peste 50 000 de lei pe an , la care se adaugă alte cheltuieli de întreținere , plata muncitorilor și câte și mai câte altele . Aproape că reușim an de an să plătim ce ni se dă pe încredere de către furnizori , dar rămânem mereu cu ceva în urmă care ne face aproape imposibilă creșterea economică . De aceea intrăm an de an în iarnă cu bugetul pentru acest anotimp aproape de 0 , iar în primăvară cu bugetul mult pe minus , ceea ce ne obligă să solicităm un nou credit , un nou împrumut , ba de la diversele instituții financiare , ba de la cunoscuți și rude . Nu ne dăm seama unde anume procedăm greșit de bunăstarea și prosperitatea nu vor să ne bată la ușă și să se statornicească și în ograda noastră pe care o îndrăgim atât de mult ! Nu umblăm după averi pământești , nu dorim decât să fim cât de cât stabili și neîndatorați .

 

De aceea apelăm acum la buna dumneavoastră credință , sperând că scrisoarea noastră v-a convins pe deplin că suntem buni gospodari , oameni harnici și muncitori , calmi , răbdători și liniștiți care se află în acel gen de blocaj pentru care nu au nevoie decât de un imbold pentru a-l depăși . Ajutorul dumneavoastră , oricât de mic , ne poate scoate din această încercare a vieții . Dorința noastră cea mai sinceră și mai arzătoare este să strângem un buget de 5000 de lei pentru a plăti la timp lucrările de primăvară , ceea ce ne-ar permite să nu mai intrăm în anul de producție cu balanța atât de dezechilibrată . Iar dacă nu v-am convins încă , mult ne-ar plăcea să ne vizitați la fața locului pentru a vă prezenta ferma noastră de legume și de zarzavaturi și pentru a vă povesti pe viu grai despre viața noastră !

 

Vă mulțumim cu nesfârșită căldură și prietenie pentru că ne-ați ascultat povestea și pentru că ne-ați ajutat !

 

Vasilica și Nicu Stan .

 

    ,